ro | en
Apartament B.AC

Apartament B.AC

Autori: arh. Andreea Iulia TURBATU, arh. Onisim BULGARIU
Birou de proiectare: ArhitectO (Onisim Architecture and Design SRL)

Colaboratori:
Executant mobilier: MobilaArts
Foto: Vlad Creteanu

Comentariul autorului

Locuința B. AC este exemplul cel mai bun că tehnologia joacă un rol esențial în proiectele de design interior. Crearea unui ambient confortabil și mai ales funcțional este principalul scop al integrării sistemelor digitale.

Beneficiarii au dorit un interior modern, cu multe spații pentru depozitare multifuncționale. Zona de zi open space și culorile predominante de gri, verde și roz creează o stare de bună dispoziție generală. Toate elementele tehnice au venit în completarea atmosferei pentru a crea o oază de liniște.


Pentru proiectul de design interior B.AC am aplicat conceptul automatizării astfel:

● A fost propus un sistem de ventilație centralizat, recunoscut pentru eficientizarea consumului, dar și pentru îmbunătățirea calității generale a aerului.
● A fost realizat un sistem smart pentru casă. Am integrat benzi led, boxe în tavan pentru zona de zi și băi, dar și posibilitatea aprinderii din telefon a sistemului de ventilație.
● Încălzirea în pardoseală oferă un plus de confort ambientului prin distribuția uniformă a căldurii în întreaga încăpere. De asemenea, este o soluție flexibilă de design interior, ceea ce înseamnă că nu supraaglomerează estetica generală.
În ceea ce privește compartimentarea unui proiect design interior, am trasat camerele în așa fel încât să îmbine nevoile specifice ale fiecărui locatar.

● Zona de zi este open space, iar locul de luat masa este amplasat lângă fereastră, pentru un plus de liniște în diminețile agitate. La nivelul peretelui dintre dormitoare și living s-a amplasat TV-ul, iar ușile de acces sunt tip filomuro, pentru a da senzația de tot unitar.
● Frigiderul și congelatorul sunt incorporabile, ceea ce oferă și mai multă versatilitate designului.
● La bucătărie există o insulă generoasă, practică, ideală pentru a implica toată familia în sesiunile de gătit. Au fost integrate, de asemenea, spații pentru depozitarea legumelor și tăvilor.
● În zona de zi există o zonă de bar ascunsă, dar pregătită pentru serile dinamice alături de cei dragi.
● Dormitorul fetiței aduce în prim plan lumea fantastică a copiilor prin nuanța jucăușă de roz. Există și un birou de studiu, un balansoar și numeroase spații pentru depozitare. Patul în formă de căsuță inspiră aventură, iar centrul camerei a fost lăsat liber pentru a facilita momentele de joacă.
● Baia comună pentru dormitorul copilului și cel pentru oaspeți este un mix între funcționalitate și rafinament. Toaleta este prevăzută cu duș pentru igiena intimă. Lavoarul roz și tabloul cu licheni oferă o pată de culoare efervescentă camerei.
● Dormitorul pentru oaspeți prezintă o canapea extensibilă, dulapuri pentru depozitare, un birou de lucru și perete decorativ.
● Dormitorul matrimonial este un spațiu intim și cozy, cu zona deschisă de dressing. Patul este tapitaț până în tavan, iar peretele cu accente decorativ sporește efectul vizual. Baia oferă o cadă freestanding pentru momente relaxante, licheni și WC multifuncțional.
● Holul de acces include spații pentru depozitarea hainelor și încălțămintei. Zona cu băncuță și peretele marcat de lumini oferă zonei un aer familiar.