Ansamblu Cultural în zona bălților Jimboliei

Comentariul autorului

Zona bălților din Jimbolia reprezintă un peisaj cultural complex, născut din activitatea industrială de produse ceramice ce a marcat istoria acestui loc încă din 1864. Această istorie a conturat identitatea comunității locale, chiar și în urma încetării industriei 130 de ani mai târziu. În prezent, în zonă regăsim un ecosistemul bogat în biodiversitate, format în urma declinului industrial. În lipsa oricărei urme materiale care să ateste povestea industrială a locului, regăsită astăzi doar în memoria colectivă a comunității care a trăit-o, aceasta riscă să dispară odată cu trecerea generațiilor. Proiectul a avut ca miză crearea unei ancore funcționale și tangibile prin intermediul căreia valorile culturale locale să fie reactivate și promovate, readucând narațiunea locului într-un context contemporan.

Proiectul a pornit de la conceperea unei sistematizări strategice cuprinzătoare care să creeze, la nivel macro, o imagine coerentă și unitară. Această sistematizare a constat în implementarea unui masterplan al zonei, ce urmărește integrarea unei serii de inserții în peisaj într-un un grid raportat la rețeaua locală și teritorială. Această rețea, alcătuită din puncte, articulații în peisaj, dialoghează cu piesa centrală - ansamblul cultural, transmițând ideea unui muzeu ce se extinde pe întregul peisaj.

Ansamblul a fost compus din două funcțiuni principale. Micro Muzeul Memoriei Industriale reprezintă componenta turistică a ansamblului, un element static ce prezintă istoria industrială a locului. Lipsa urmelor și a artefactelor acelei perioade cere o abordare scenografică, prin intermediul căreia muzeul reușește să transmită, folosindu-se de memoria colectivă, povești la o scară umană. Narativa redată este alcătuită dintr-o serie de 6 secvențe ce reflectă această poveste industrială din punctul de vedere a dimensiunii sociale, prezentând impactul industriei de ceramică asupra condiției clasei muncitoare. Cele 6 secvențe se materializează prin intermediul a două încăperi în oglindă. Muzeul exterior prezintă tematicile într-un mod scenografic bazându-se pe arhitectura spațiului, în timp ce muzeul interior optează pentru o prezentare mai didactică a acestora.

Acest ansamblu ia o formă liniară, pornind de la intenția de a spune povestea prin intermediul unui fir narativ Aristotelian, cu structura de prolog – mijloc – epilog. Gestul liniar creează o direcție clară în peisaj, conectând două imagini reprezentative pentru istoria locului: situl fostei fabrici Bohn și bagger-ul scufundat al bălții Szeles. Acest gest se materializează sub forma unui zid de cărămidă, care, dublat, conține în interiorul său spațiile ansamblului cultural. Spațiile adiționale ansamblului adoptă o arhitectură ce prezintă forme clar definite, separate de volumul liniar principal.

Arhitectura exprimă cărămida într-un limbaj tectonic. Prin acest limbaj tectonic se urmărește crearea unei arhitecturi înrădăcinate în timp și spațiu. Astfel, proiectul face apel la o lectură adâncă și sofisticată, printre linii, folosind arhitectura în sens aproape literar. Arhitectura este configurata nu atât pentru a adăposti cât pentru a crea misanscena unei experiențe spațiale atent regizate. Linia este în fapt o frază și o poveste. Arhitectura este deopotrivă regie și scenografie. De-a lungul ei spațiul poate fi descris în acte. Zidul ca intrigă. Materialul ca leitmotiv. Spațiul ca figură de stil. Forma ca metaforă. Traseul ca fir epic spre un deznodământ.