Grădina cu camere

Comentariul autorului

Proiectul pentru casa din „Dumbrava Vlăsiei” s-a materializat prin evidențierea a două piese esențiale locuirii, camera/camerele și grădina: simpla restrângere a locuinței care să elibereze cât de mult terenul, lăsând loc pentru ceea ce am numit a fi „Grădina cu camere”.

Ansamblul rezidențial „Dumbrava Vlăsiei” se află în imediata apropiere a Bucureștiului, la aproximativ 30km de centrul orașului, iar concretizarea proiectului a fost prilejuită de câștigarea unui concurs de arhitectură organizat de un investitor privat („Imagine Dumbrava Vlăsiei”, 2018).
Situația și locul propriu-zis în care urma să fie amplasată casa se prefigurau a fi străine de „tradiția românească” și particularitățile locuirii într-un astfel de context. Proiectarea unei locuințe în absența oricăror date legate de cel care o va locui, dar și lipsa unei vecinătăți construite imediate sau a împrejmuirilor de orice fel, au declanșat căutarea a ceea ce este cu adevărat specific unei „case pe pământ”, grădina, incinta intimă decupată din suprafața întinderii omogene înconjurătoare.

Faptul că locuința a fost gândită în absența unui client în adevăratul sens al cuvântului, altul decât investitorii din „Dumbrava Vlăsiei”, a făcut ca ceea ce numeam a fi o „concretizare” a casei să însemne, de fapt, secvența unei deveniri funcționale a cărei finalitate se va amâna până la momentul apariției celor care o vor locui. O astfel de expectativă face ca ideea de „locuință” să rămână temporar suspendată între proiect și pură construcție.
Totuși, aparenta incertitudine privind utilitatea firească a casei nu trebuie privită ca un neajuns; lipsa unui client real, a pieselor de mobilier sau a amenajării grădinii putând fi chiar semnele unui moment privilegiat. Casa nu pare să aibă ceea ce numim „funcțiune”, fiind mai degrabă o alcătuire de spații fără dedicație, iar o astfel de punere în lumină devine oportunitatea de a o descrie fără a avea un instrument de măsură care să îi contorizeze proporțiile.
Ne bazăm, așadar, în mod deliberat, pe efectul acestei deformări exagerate, considerând că, din acest unghi, casa din Dumbrava Vlăsiei vorbește cel mai bine despre locuire, în mod paradoxal, în absența ei.

Toate informațiile legate de situație aveau să dicteze o anumită ordine a construcției, gruparea tuturor încăperilor pe o porțiune cât mai restrânsă din suprafața parcelei declanșând operațiunea de stivuire/zidire a lor pe verticală, ca într-un zigurat. În consecință, livingul a devenit o cavitate interioară rezultată din limitările exterioare ale casei (retragerea „h/2” față de margini), iar scara un element-contrafort de sprijinire pentru umerii săi inegali.
Aceste lucruri aveau să determine un alt aspect important al proiectului – structura. Geometria după care sunt suprapuse camerele a revendicat betonul ca unic material de construcție prin care să se poată materializa o astfel de alcătuire volumetrică. Construcția devine un întreg, un continuum de 15cm de beton armat, atât în plan vertical, cât și în plan orizontal. Singura excepție de la această omogenitate este structura metalică a pavilionului care „plonjează” înspre exterior și aparține mai degrabă grădinii decât casei.
Problematica unui context generic a transformat, așadar, raportarea locuinței la sit într-o serie de pseudo-ecuații parametrice succesive, fapt ce a redus orice fel de afinități estetice la un simplu inventar, o juxtapunere de constrângeri constructive, aproape matematic determinate, care generează casa.