ro | en
Casa de vacanță Cazanele Dunării

Casa de vacanță Cazanele Dunării

Autori: arh. Patricia Sturzoiu, arh. Emanuel Vișan
Birou de proiectare: Quadratum Architecture

Colaboratori:
Structura: NLD Profile
Instalații: Concelex
Execuție: Concelex
Foto: Patricia Sturzoiu

Comentariul autorului

Colina Lac reprezintă prima fază a unei dezvoltări ce își propune să creeze mediul ideal pentru o comunitate unită, prin tot ceea ce poate oferi arhitectura și urbanismul - reprezentând o viziune pe termen lung. Prima fază se desfășoară pe o suprafață de 3 ha și include 112 locuințe meticulos proiectate și un spațiu exterior al comunității. Conceptul urban integrat se va extinde în timp, cuprinzând și elemente precum școală, grădiniță, terenuri de sport, spații comerciale, club-spa, promenadă pe lac și o serie de alte funcțiuni complementare, pentru a alcătui un univers complet și echilibrat.
Ansamblul a fost conceput cu o viziune unică în minte: să creeze o arhitectură care să fie în armonie cu mediul înconjurător și să inspire o viață autentică și plină de semnificație. Inspirându-se din orașele europene cu personalitate, fiecare casă din ansamblu este denumită după un oraș și are propria sa identitate și poveste. Identitatea proiectului stă în case împreună, nu separat, care au sens doar dacă sunt privite în contextul în care se află, în comunitatea din care fac parte.
Cele 11 tipuri de unități de locuire se așază pe teren într-un mod dinamic care ne îndepărtează de la aspectul clasic, repetitiv, al dezvoltărilor de case înșiruite, păstrând totuși un limbaj unitar, contribuind la senzația de siguranță și familiaritate pe care ne-o dorim când ajungem acasă. Fațadele din cărămidă arsă dau o atmosferă caldă și favorizează sentimente de confort, poate nostalgie. Cărămida este un material care îmbătrânește frumos și va purta mărturia timpului scurs peste aceste case. Ruperea monotoniei este generată și de alternarea materialelor, fațade de cărămidă și fațade albe.
Rezultatul acestui joc aduce o nouă formă de experiență în ceea ce privește locuirea colectivă. Pe lângă cele două tipologii de apartamente în blocuri cu 3 niveluri, cele 9 tipologii de case se întrepătrund și se deschid către zonă publică, astfel casele de la Colina Lac sunt mai mult decât simple locuințe - sunt adăposturi ale confortului și armoniei. Spațiul privat începe la ușa casei și se extinde în grădina din spate. Fiecare detaliu este pus în valoare pentru a crea un spațiu în care lumina naturală și aerul proaspăt circulă generos. Fiecare casă are proporții echilibrate și finisaje autentice, reflectând preocuparea pentru calitatea construcției.
Fiecare aspect, de la designul individual al caselor până la infrastructură comună și spațiile verzi, contribuie la crearea unei atmosfere care încurajează bunăstarea și armonia.