ro | en
Hotel Radisson Blu Aurum Brașov

Hotel Radisson Blu Aurum Brașov

Autori: arh. George Mihalache, arh. Bogdan Stoica, arh. Radu Nicolae, arh. Andreea Nicolae
Birou de proiectare: Arhi Grup

Colaboratori:
Structura: EDIT STRUCTURAL srl;
Instalatii electro-mecanice: MC GENERAL CONSTRUCT srl
Project Manager: Cristian Gavrilă
Lucrări structurale: Arhitrava srl
Fațade: MRG Construct
Lucrări interioare: Avatti srl
Lucrări instalații: Global Technical Systems srl
Foto: Arthur Tintu

Comentariul autorului

A. Aspecte preliminare
Proiectul propus se încadrează în categoria construcțiilor hoteliere, are un regim de înălțime de S+P+5E+Et și dispune de următoarele funcțiuni: unități de cazare, servicii (centru de afaceri/birouri/conferințe, alimentație publică, fitness&wellness etc.) și dotări aferente (bucătărie, zona birouri/administrație, anexe funcționale și tehnice).
Propriu-zis, acest proiect a constat în consolidarea, renovarea și conversia unei clădiri existente care, la momentul demarării proiectului, era o clădire dezafectată, nefolosită, expertizată și încadrată în categoria clădirilor cu risc seismic major. Construită în anii 1938-1940 și extinsă în perioada 1960-1963, clădirea nu prezenta o valoare arhitecturală deosebită, în timp ce funcțional, era o clădire utilitară, de furnizare de servicii de telefonie.
Indicatorii urbanistici aprobați prin PUZ sunt: POT = 70,34%, CUT = 3,68. Suprafața construită SC este de 944,7 mp, iar suprafața construită desfășurată SCD este de 5300,5 mp.

B. Aspecte funcționale
Parcela proiectului are acces la străzile Bulevardul Eroilor (ce funcționează cu sens unic către Centrul Civic) și Strada Mihail Sadoveanu (ce funcționează cu sens unic ce intră în Bulevardul Eroilor). Pe terenul de 1443.00 m², proiectul păstrează regimul de aliniere existent: clădirea este amplasată pe aliniament, pe trei laturi, fiind mărginită de străzi.
Pentru clienți, există două accesuri în clădire: cel principal, către zona recepției și a restaurantului - pe colțul intersecției Bd. Eroilor cu Str. Mihail Sadoveanu (conservând-se astfel, formal, accesul original al clădirii existente), și cel secundar, dedicat zonei de evenimente - pe latura lungă, din strada Mihail Sadoveanu.
Circulația între toate etajele clădirii se face printr-un nod central, ce conține un pachet de două lifturi și casa scării principale. Sala de fitness și centrul wellness de la subsolul clădirii dispun de un lift propriu, în zona accesului secundar. La nivelul parterului, holul de receptie reprezintă spațiul central care face legatura cu zona de restaurant si cea a sălilor de evenimente. Tot aici se află lifturile ce fac distribuția către nivelurile clădirii. Funcțiunea principală este cea de cazare, hotelul oferind un număr total de 111 camere, distribuite identic pe etajele tipice 1, 2, 3 și 4, în timp ce etajul 5 dispune de un partiu redus, cauzat atât de o retragere laterală cât și de înclinația pereților exteriori. Tot la nivelul etajului 5 se află un sky-bar dedicat atât clienților hotelului cât și vizitatorilor ocazionali. Atât sky-barul cât și terasa circulabilă de la etajul 6 către care acesta oferă acces independent, beneficiază de panorame extraordinare către centrul istoric sau către alte repere semnificative ale Brașovului. Terasa hotelului, amenajată pentru evenimente outdoor, găzduiește la rândul ei un open-bar și o piscină exterioară de agrement.

C. Aspecte particulare
Elaborarea proiectului a implicat o serie de provocări conjuncturale, de la amplasarea în centrul istoric, care impune rigori arhitecturale specifice, la consolidarea clădirii existente pe care s-a grefat proiectul și care se afla într-un stadiu avansat de degradare, până la conservarea vestigiilor istorice importante pentru istoria Brașovului. Mai departe, conceptul arhitectural în sine a fost rezultatul unui efort de mediere a tuturor criteriilor implicate în dezvoltarea și realizarea proiectului: criteriile instituționale ale Comisiei Ministerului Culturii, propriile criterii estetice ale arhitecților, criteriile economice ale beneficiarului și ale operatorului de lanț hotelier, și, nu în ultimul rând, criteriile opiniei publice brașovene. Toate acestea au făcut ca dezvoltarea proiectului să devină o lucrare complexă și pretențioasă.
Pentru exterior, Comisia Ministerului Culturii a impus folosirea tencuielilor la fațade, așa că echipa de arhitecți a ales să utilizeze un procedeu grafic și compozițional care să creeze o plasticitate a parietalului, tratând pereții cu tencuieli riflate, orientate diferit în planul fațadei. Această tipologie de tencuieli riflate se regăsește și pe fațadele altor clădiri din Brașovul vechi, astfel că proiectul recuperează un anumit tip de expresivitate stilistică care, împreună cu volumetria planului înclinat de la ultimul etaj și folosirea elementelor de tip lucarnă, conferă aspectului clădirii doza necesară de contextualism în ansamblul centrului vechi. În aceeași idee, fațadele expun o aliniere verticală a ferestrelor, într-un raport plin-gol ce se repetă din două în două etaje, ce amintește de asizele zidului de apărare al vechii cetăți, zid ale cărui rămășițe au fost descoperite și sunt actualmente expuse în subsolul hotelului. De altfel, acest zid, sau mai exact bastionul de apărare ce se afla în această zonă, au dat proiectului ADN-ul estetic – adică tema conceptuală, de unde numele de Aurum – în totală reverență față de Bastionul Aurarilor. Folosirea culorii de alamă oxidată la tâmplării și pe anumite zone de accent ale fațadei sunt expresia acestei idei.
Toate aceste elemente se materializează într-o abordare stilistică actuală, dar contextualistă, care oferă identitate aspectului exterior al hotelului, în timp ce unele elemente au fost păstrate și utilizate și în spațiile interioare unde, tema estetică a proiectului a putut fi valorificată cu mai multă exuberanță de către arhitecți, care au decis să folosească deopotrivă lumina caldă și strălucirile alamei, materialitatea pietrei șlefuite sau periate, texturile autentice ale lemnului si voluptatea tapițeriilor catifelate, care, toate, completează senzația de autentic si consolidează povestea.