Capela Dorobanți

Comentariul autorului

Tema inițială a Parohiei Dorobanți a fost construirea unei capele, un fel de nouă biserică mai mică, în curtea bisericii existente.
Demersul conceptual al biroului a fost convingerea reprezentanților parohiei că principalul scop a ceea ce urma să se realizeze să nu fie doar un spațiu cu destinație liturgică ci prioritar un spațiu pentru comunitate, un loc al tuturor: loc de joacă și lecții, loc de gătit, bibliotecă, spațiu memorialistic, mic muzeu al icoanei; spațiu exterior destinat activităților diverse, altul decât cel al curții, un loc al întâlnirii.
Deciziile în cadrul unei parohii se iau atât de preoții parohi cât și de comitetul parohial. Sarcina dificilă a constat în convingerea a 25 de persoane cu pregătire intelectuală și culturală foarte diferită având și preferințe personale foarte diverse că biserica poate avea un impact asupra societății și prin mijloace alternative nu doar cele ale slujirii cultului liturgic.
Dimensiunile reduse ale amplasamentului și condițiile sale urbanistice, în loc să reprezinte un dezavantaj, au devenit un mare atu în această situație, deoarece era evident pentru toți cei implicați că din punct de vedere volumetric nu ar fi fost posibilă edificarea unei noi biserici capelă cu caracteristicele încetățenite precum turle, bolți sau pandantivi.
Propunerea biroului a fost edificarea într-un spațiu restrâns, îngust situat între blocuri și biserică potențând astfel îngustimea limitei. Astfel am început “locuirea” și folosirea “restului”, adică acel spațiu al nimănui, care inițial părea potrivit doar pentru un gard.
Înainte de construirea blocurilor, biserica dispunea de o curte mult mai extinsă. Cu timpul, această curte s-a micșorat treptat, devenind în cele din urmă curtea comună a blocurilor, zona de unde se realizează accesul în scările de bloc. Dacă în comunism bisericile erau înecate de avântul socialist al construirii patriei și de anularea sistematică a oricărui reper religios, după 1989, bisericile au început să răsară pretutindeni, într-un ritm alert. Această nevoie de a construi s-a asociat cu o arhitectură eclezială de calitate scăzută, cu modele ale unei arhitecturi istorice complet neînțelese și care erau amplasate aleatoriu fără o coeziune arhitecturală.
Clădirea îngustă și zveltă, este amplasată parțial pe limita de proprietate și este distanțată de aceasta prin două concavități, menite să protejeze arborii existenți, realizând totodată și racordul cu aliniamentul poștei.Prin dimensiuni, proporții, finisaje și culori, clădirea nu imită așa-zise canoane ale arhitecturii bisericilor ortodoxe, dar rămâne loială scopului său. Parterul sub forma porticului, textura zidului, crucile de alamă, clopotele din campanila de la stradă, locul lumânărarului integrat în lățimea mică a clădirii fac ca arhitectura propusă să fie una eminamente contemporană dar fără să fie străină de biserica parohială, dimpotrivă completând-o pe aceasta din urmă.
Deși de la exterior clădirea pare un zid ermetic, sculptat, zgâriat sau doar puțin amprentat, această “clădire limită” capătă profunzime în lățimea sa redusă, unde spațiile interioare sunt pe dublă înălțime, inundate de lumină sau care dimpotrivă comunică cu exteriorul prin deschideri punctuale.
Prin prezența sa în frontul bulevardului Dorobanți, clădirea completează frontul printr-un element punctual vertical, un volum îngust care nu perturbă ci doar caută să dea scară potrivită locului și funcțiunii.