ro | en
The Corner - locuințe colective modulare

The Corner - locuințe colective modulare

Autori: arh. Ștefan Suciu, arh. Irina Barbu

Comentariul autorului

Amplasamentul fictiv al sit-ului propus de concursul la care am participat a fost cel care ne-a dat impulsul inițial. Conceptul a fost gândit astfel încât imaginea percepută la nivelul străzii din orice punct al intersecției sa fie plăcută ochiului. Astfel au rezultat retragerile succesive ale nivelurilor susținute de transparența dată de structurile din lemn acoperite cu plante cățărătoare. Sistemul vertical de fațadă verde crește calitatea aerului și bunăstarea psihică a locuitorilor clădirii.
Imobilul de apartamente este o unitate de locuit cu dimensiuni reduse, care oferă senzația de intimitate și căldură și în același timp sentimentul apartenenței la o comunitate alături de care să îți petreci timpul liber pe terasele comune.
Gândindu-ne la viitor și știind că atât lemnul, cât și aluminiul sunt materiale reciclabile, pereții de fațadă vor fi compuși din panouri modulare din lemn cu tâmplărie din aluminiu. Ambele panouri de perete izolate tip sandwich, atât cele exterioare cât și cele interioare, vor fi realizate din lemn regenerabil, deoarece consumul de energie și impactul asupra mediului sunt mici. În ceea ce privește izolația, ne-am gândit la cea din lână de oaie care protejează cheresteaua din jur de umiditate, absorbind-o și apoi eliberând-o înapoi în aer sub formă de căldură. Lâna de oaie este, de asemenea, izolatoare fonic și cea mai puțin inflamabilă dintre toate fibrele naturale.
Clădirile au un regim de înălțime P+3E cu acoperire tip terasă, pardoseala circulabilă pavată cu materiale cu reflexie solară ridicată și panouri solare care produc energie electrică regenerabilă.
Am propus două tipuri de unități de locuit cu soluții planimetrice care includ toate tipologiile de apartamente, astfel încât prin structura modulară să permită compunerea soluției pe sit-uri cât mai variate.