Solitudinea arborilor răzbătători: manifest anti-defrișare

Comentariul autorului

”Natura e un templu cu vii coloane care
Scot uneori cuvinte confuze, ne-nţelese;
Prin codri de simboluri petrece omu-adese
Şi toate-i adresează priviri familiare.” (Baudelaire – Corespondențe)

Curtea Prefecturii din Iași (Casa Pătrată) este o consecință a unui demers bazat pe reguli, dar atmosfera pe care o transmite nu e una familiară unui spațiu adresat omului. Clădirea austeră, parazitată de intervenții contemporane și văduvită de statutul de Grădină prin defrișări recente, dezvăluie un sit dezolant, care își caută identitatea, urmându-și nevoia de „prezenţă” şi „origine”. Arborii salvați providențial de la tăiere emană aceeași forţă de neînţeles care însoțește ruinele civilizaţiilor dispărute: continuă evocarea unor adevăruri, în gol, fără a fi ascultate de nimeni.
Instalația propusă este un mesaj despre valori pierdute, şi despre cum putem (încă) recupera lumi pierdute, despre un sens mai profund al utilizării unui spațiu. Obiectele definesc un topos al reîntoarcerii la pădurea arhetipală. Scara şi materialitatea lor sugerează defrișări și pierderi. Ele pot transforma spaţiul vag al curții în arhitectură şi folosesc elemente de limbaj specifice discursului arhitectural, dar rămân, indiscutabil, simboluri ale unei lumi disfuncţionale. Ele sunt esențializate pentru că vorbesc despre o natură în agonie, victimă a goanei consumeriste, care glorifică câștigul cu orice preț. De aceea elementele constituente sunt simple, brute, fără valoarea tehnologică a contemporaneității. Cu sfială, ele clarifică, dau sens spaţiului din jurul lor. Dulapii de lemn creează sub-spaţii, generează parcursuri, deschid sau închid perspective, încifrează un sens. Repetiţia unor forme similare creează un ritm aproape scenografic, care pune în valoare singurul copac rămas neatins, un mic univers viu, răzbătător, sfidător.
Trama generează limitele unui spațiu tranzitoriu, o matrice a pădurii arhetipale, în care legile naturii se exersează după un sistem în miniatură, invitând privitorul/exporatorul la meditație și con-vorbire. Reducerea esențializată a bogăției vegetale la un simplu simbol vertical este un gest de reverență care îndeamnă la introspecție și la nevoile bazale ale ființei umame. Într-o lume în care plimbarea în natură a ajuns să fie prescrisă terapeutic pentru a contracara asaltul informațional și epuizarea nervoasă cauzată de stimulii societății contemporane, luminișul abstract inserat în curte este un paradox care atrage atenția asupra valorilor fundamentale ale lumii. Pe un plan mai profund, grila de lemn verticală, dezvoltată spaţial, invită la explorarea unei metafore a pădurii, acel „refugiu tăcut şi secret unde omul se ascundea şi unde zeii îşi aveau sălaşul.”

Instalația arhitecturală a participat la Festivalul de Arhitectură ”Iașul își deschide curțile” organizat de OAR Iași, fiind printre proiectele premiate și selectate pentru a fi realizate.