Curentul mediteraneean în arhitectura interbelică românească

Comentariul autorului

Lucrarea de față răspunde necesității studiului curentului mediteraneean, un moment complet uitat și neglijat de mai bine de 90 ani.
Beneficiind de o denumire ce variază de la simplul Mediteraneean, Mudejar, la florentino și mauro-mediteraneean, până la halucinantul mauro-brâncovenesc, într-un adevărat concert de confuzii ideatice, terminologia nu și-a căpătat încă identitatea ultimă, deşi caracterul eclectic-istoricist şi de împrumut din spaţiul american şi iberic al fenomenului este destul de evident.
Este un fenomen ce aparține exclusiv spațiului cultural al Mediteranei Europene, așa cum aparent e denumit?.Putem afirma că a călători în spiritualitatea arhitecturii mediteraneene, ce s-a manifestat într-un mod specific în prima jumătate a sec. XX, a însemnat totodată şi întâlnirea cu lumea complexă şi variată a celor două Americi, a vilelor luxoase din Santa Barbara, Hollywood şi California, a reşedinţelor opulent decorate din Florida, a influențelor culturale din Mexicul hispanic, dar şi a influențelor maure din Alhambra, Cordoba și nordul Africii. Mulţi arhitecţi români ai perioadei interbelice – și-i putem enumera aici pe Gheorghe Simotta, Alexandru Zaharia, Horia Maicu, Nicolae Cucu, George Damian, Ion Giurgea, Victor Smighelschi sau Octav Doicescu sau Tiberiu Niga – au practicat stiluri diferite pe parcursul carierei, inclusiv ceea ce denumim stil mediteraneean. În paralel cu lucrări neoromânești sau moderniste de tip Art Deco, apar construcții cu un aspect exotic, mai curând la cererea beneficiarilor, care ies din directivele Societății Arhitecților, cea care susţinea cu vehemență continuarea caracterului național în arhitectura românească. Este totodată şi perioada de maximă detentă creatorilor evrei, atît a artiștilor avangardei cît şi a arhitecților - Alexandru Zaharia, Dori Galin Golingher, Grigore M. Hirsch, Corneliu Marcu, Horia Maicu, Leon Srulovici, Jean Krakauer, etc. Mulți dintre ei fiind cu studii în străinătate, ulterior echivalate în România. Aceștia vor reuși să realizeze în stil mediteraneean lucrări reprezentative cum sunt; Palatul Regal Elisabeta, Palatul Regal Scroviștea, Casa Adinei Woroniecka, Casa Gh. Tattarescu, etc.
Termenul florentino-meditareanean sau, mai simplu, mediteraneean, este relativ unanim acceptat astăzi, fără a se aprofunda suficient însă originea și influențele acestui moment stilistic de scurtă durată, dar cu o prezență importantă în spatiul urban românesc nou creat. Este de observat că acest tip de arhitectură nu a intrat în conflict cu situl urban, integrându-se perfect în context, generând practic viitoarele zone istoric-protejate, alături de neoromânesc și alte stiluri eclectice ale perioadei. Istoriografia de arhitectură a abordat până în prezent, cu precărere, doar principalele curente, liniile directoare ale perioadei. Prin urmare, nici în epocă, dar nici ulterior, nu regăsim nicăieri o analiză coerentă a fenomentului de factură eclectic-istoricistă, denumit mediteraneean. Puținele referințe scrise atunci cat si ulterior, au chiar un caracter puternic defăimător, considerand acest mod de exprimare nedemn și inacceptabil de urmat pe meleagurile mioritice.
În conceptul Mediteraneean fiecare casă este creată pentru un anume loc, fără a putea fi replicată altundeva. Multe din lucrările realizate în acest stil au fost executate cu meșteri italieni, renumiți în perioada interbelică, produsul final fiind unul de excepție, nu unul de serie. Atenția pentru detaliu este un scop în sine, zecile de planșe cu tâmplării și feronerii frumos desenate vor sta martor. Proiectul în sine este o lucrare de artă. Astfel, la nivel de concept și de abordare, avem de-a face cu o gândire modernă, ce ar trebui înțeleasă și practicată și în prezent. Revitalizarea identității locale și crearea acelui genius loci atât de căutat în contemporaneitate, este principalul merit al stilului eclectic istoricist mediteraneean.
Modernismul va aduce o schimbare de paradigmă, făcând din repetabilitate și standardizare un adevărat cult, atât din punct de vedere strict financiar, dar mai ales din cel al uniformității sociale, pe linia ideilor și teoriilor socialiste. Nonconformistul arhitect american Lebbeus Woods afirma undeva că toată arhitectura modernistă s-a bazat pe idei socialiste. Urâțenia orașului este dată de sordidul generat de repetabilitatea și uniformitatea programată, iară nu de soluțiile plastice ale liniei drepte și ale compoziției cubiste.
Într-un coerent dialog cu modernismul de tip Art Deco, printr-o coabitare prin preluarea principiilor partiului funcţional de la modernişti dar printr-o contradicţie creativă în dialogul faţadelor, stilul Mediteraneean va reuşi să contribuie la schimbarea imaginii urbane a Bucureştilor, aducând şi susţinând 2 principii de identitate culturală; apartenenţa la o lume latină şi afinitatea către o cultură şi civilizaţie occidentală.
În concluzie, în cadrul lucrarii realizate, consecință a unei Teze de Doctorat si a unui studiu analitic si sintetic, am prezentat activitatea profesională a 43 arhitecți români și 4 americani cât și a 500 de imobile realizate în București și în țară ( majoritatea lucrări inedite de autor, nepublicate anterior ). Prin asta, susţin că ceea ce se caracterizează prin ‘Stil Mediteraneean’ în arhitectura interbelică româneasca este un fenomen cultural de împrumut de pe tărâm American, a unui stil ce s-a manifestat mai întâi în Statele Unite, cu preponderență în California şi Florida la început de secol XX, până către anii 40’. Acesta a avut un ecou şi o puternică reprezentare în România, manifestându-se în două centre, în primul rând în Bucureşti și Constanța, şi cu câteva excepţii, în provincie. Într-o mare măsură este evident şi ataşamentul arhitecților faţă de stilul Neo-Mudejar apărut în Spania la sfârşitul sec. XIX, (care se manifestă până în anii 1920). Acest moment eclectic-arhitectural de la noi este reprezentat prin lucrări majore, de o mare valoare artistică, ce este reprezentat prin reşedinţe ale Familiei Regale ( Palatul Scroviştea, Palatul Elisabeta, Palatul Principelui Nicolae–Snagov, cele 2 Vile ale Principesei Ileana, Vila Elenei Lupescu ), vile private ale unor personalităţi ale vremii (Vila Gh. Tăttărescu, Casele Adinei Woroniecka, Vila Grigore Gafencu, Vila Veturiei Goga, Vila Ministrului Viorel Tilea, etc.), dar mai ales prin prezența distinctă ale renumitelor block-houseuri și vile în stil modernist- mediteraneean ( imobil Hagianoff din str. George Vraca nr. 7, etc.), ce vor contribui într-un mod benefic la estetica urbană a capitalei. Chiar mai mult decât atât, deşi fiind un fenomen de împrumut, de preluare a unei mode a vremii, paradoxal, va genera un caracter de unicitate Bucureştiului faţă de celelalte capitale balcanice, unde acest fenomen nu se va manifesta. Termenii stilistici consacraţi de florentino și mauro-mediteraneean, sau mauro-brâncovenesc consider că ar trebui reconsideraţi, studiaţi alături de Mission, Spanish Colonial Revival, Mediteraneean Revival sau Neo Mudejar şi Moorish Revival, distingând însă că cea mai mare influență a avut-o Mediteraneean Revival, care a inclus atât elemente de factură hispanică, maură, gotic- venețian cât și renascentist-italian.
Prin lucrarea propusă, s-a realizat un studiu analitic, în două părți, pe mai multe planuri, prezentănd mai întâi contextul general mediteraneean și apoi prezentând exemple din România.
A – Accesarea diferitelor surse de documente,arhive personale sau ale unor instituții de stat;
- Arhive ale unor ahitecți - Tiberiu Niga, George Damian, Nicolae Cucu, Horia Maicu,
- Arhiva C.N.S.A.S – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității Statului, prin care s-au adus completări importante la biografiile unor arhitecți, publicând pentru prima dată câteva autobiografii semnate olograf de către autori, cât și referințe importante ce se află în dosarele de urmărire aflate în această importantă sursă de studiu.
- Arhiva P.M.B – Primăria Municipiului București, cerectând și fotografiind dosare integrale de autorizare pentru nu mai puțin de 130 imobile din București,
- Arhiva Colegiului Arhitecților din România, Fondul Colegiului Arhitecților–dosare personale, Arhivele Naționale, pentru date biografice sumare ale arhitecților.
- Arhiva M.Ț.R – Muzeul Țăranului Român, unde s-a putut fotografia ( prin resurse tehnice proprii), arhiva proiectului Palatului Regal Scroviștea prop. Principelui Nicolae, proiect complex al Henrietei Delavrancea, conținând 497 planșe desenate.
B – Prezentarea și publicarea pentru prima dată a teoriei prof. David Gebhard (1927-1996 – Profesor la Universitatea Santa Barbara, California, membru al Society of Architectural Historians) care prezintă evoluția fenomenului în articole de specialitate cum este: ‘The Spanish Colonial Revival în Southern California‘ (1895-1930) publicat în mai 1967 cu privire la momentul studiat în spațiul cultural american.
C- Argumentarea teoriei apariției ’modei caselor mediteraneene’ în spațiul cultural românesc, prin influența caselor californiene, susținută de afirmațiile diplomatului Matila Ghyka, publicate prima dată sub titlul – ‘Escale de ma jeunesse si Hereux qui comme Ulysse..’ – 1956, Editura La Colombe Paris, tradusă în româneşte - ‘Curcubeie’ – 2014 – Editura Polirom.
D – Prezentarea contextului american și a 4 arhitecți americani importanți; George Washington Smith, Addison Mizner, Bertram Goodhue, și Wallce Neff, biografiile și portofoliile acestora.
E – Prezentarea și analiza unor documente scrise, inedite, nestudiate anterior, ce fac referințe asupra fenomenului mediteraneean din perioada interbelică în România.
Jurgea Negrilești – ’Troica amintirilor’ – Memorii, 2 pagini de referințe asupra arhitectului Al. Zaharia, text prezentat integral,
Mihail Manoilescu și sociolog Gheorghe Brânduș - articol ’Stilul Zukermann’- ( despre arh Al. Zaharia, articole publicate în 1941 și 1944 ), text prezentat integral,
George Călinescu – roman Bietul Ioanide ( diferite referințe asupra stilul caselor hispanic-gotice ),
G.M.Cantacuzino – articol ’Mitocanul în cultura românească’, Revista Simetria ( referințe la casele cu fațade mexicane )‚
F – Realizarea unei clasificări a imobilelor realizate în spațiul cultural românesc, distingând 3 tipologii ale concepției fațadelor și a decorațiunilor interioare și exterioare;
- 1 imobile cu influențe de tip hispanic și gotic-venețian,
- 2 imobile cu influențe de tip renascentist – italian, epurate de decorațiuni de tip gotic,
- 3 imobile realizate prin sinteza locala creată de către arhitectul Octav Doicescu, prin adaptarea-transformarea unui concept general de tip renascentist-italian, prin inserții de elemente de tip neoromânesc, ce poate fi denumit un ’Stil Octav Doicescu’.
G – Prezentarea biografiei și a portofoliilor a 43 arhitecți români, analizând lucrările cu aspect mediteraneean. Se evidențiează 46 lucrări noi descoperite din 153 prezentate și 500 studiate, atât din București cât și din țară.

Comentariul juriului

Lucrarea, „consecință” a unei teze de doctorat, este structurată în două părți și abordează, în prima parte, la nivel teoretic - un moment cultural interbelic eclectic, concretizat printr-o producție de arhitectură cunoscută ca moda “florentină sau mauro-mediteraneeană”, pe care autorul ar dori să o înlocuiască cu momentul cultural “Mission, Spanish Colonial Revival, Mediteraneean Revival sau Neo Mudejar și Moorish Revival”. A doua parte este dedicată exemplificării cu lucrări din România a activității a 43 arhitecți români și 4 americani, autori a 500 de imobile realizate majoritar în București și Constanța (multe fiind lucrări inedite), ilustrând lucrări majore, de o mare valoare artistică, vile private ale unor personalități ale vremii și block-houseuri și imobile rezidențiale urbane. Cartea, bazată pe o serioasă cercetare în arhive, permite astfel o privire de ansamblu asupra unei arhitecturi ignorate în mare măsură până în prezent. Ea furnizează date și argumentații pentru a ordona și reordona un patrimoniu amenințat în fiecare zi de intervenții complet neprofesioniste, introducând o suită de argumente și informații esențiale pentru conștientizarea de către publicul larg a valorii unor obiecte arhitecturale care dau farmec foarte multor străzi din România. Studii viitoare asupra întregii noastre arhitecturi interbelice vor putea stabili, în contextul larg arhitectural al epocii, locul și semnificația reale a curentului mediteraneean a anilor 1930-1940.