Lake House 2

Comentariul autorului

„LAKE HOUSE 2” este un imobil de apartamente situat în partea de vest a Bucureștiului, în apropiere de Lacul Morii, într-una dintre zonele aflate în plin proces de densificare urbană, proces bazat în primul rând pe apariția noilor clădiri de birouri a căror activitate se orientează către industriile creative sau noile tehnologii. Inevitabil, acest tip de funcțiune, care s-a dezvoltat în ritmul dictat de dinamica modernă a marilor investiții în astfel de domenii, a avut un impact considerabil asupra factorului demografic al zonei.
Principala consecință a fenomenului în cauză a fost, așadar, necesitatea coagulării în jurul transformărilor apărute pe baza acestuia a unor noi ansambluri rezidențiale „dedicate” populației tinere. Proiectul abordează, așadar, specificitatea unui astfel de context, fie că ne referim la valențele funcționale ale zonei, fie că ne referim la modificările fondului construit în sine, propunând o clădire rezidențială care să răspundă unei noi tipologii de client – așa-numitul „young professional”.
Evoluția recentă a țesutului ne arată însă și o predispoziție pentru tipul de construcție la scară mare, lucru care, deși se justifică în raport cu noile exigențe și rigori funcționale, riscă să transforme însăși structura acestuia într-un conglomerat incoerent de monoblocuri și fronturi continue.
În consecință, construcția se conformează pornind de la geometria sitului, însă nu prin extrudarea indiferentă a unui perimetru rezultat din retrageri, ci prin articularea a două corpuri care se înalță deasupra unui registru comun cu o expresie distinctă. Această legătură are rolul de a rezolva tranziția dintre dintre cele două corpuri, dar și de a marca accesul în clădire.
Imaginea fragmentării obținute în urma acestei intersecții este amplificată și de cromatica asociată fiecăruia dintre cele trei corpuri, volumele înalte fiind tratate cu panouri din fibrociment gri-antracit iar cel de legătură având expresia structurii abstracte a un grid avansat, cu ochiuri inegale, a cărui umbră se proiectează peste fațada din tencuială albă, retrasă în planul secund.
Totodată, aceeași intenție a fragmentării și a disimulării repetitivității elementelor constitutive a fațadelor sau unei masivități volumetrice se regăsește și în modul de tratare a golurilor și teraselor. Suprapunerea ferestrelor este gândită cu mici oscilații laterale pentru a nu creea impresia unor striații verticale continue, care ar fi subîmpărțit elevațiile în registre verticale succesive.
Cele două „capete” ale construcției reprezintă, de asemenea, prilejul unei noi distincții în tipul de tratare a volumetriei. Fațada orientată spre nord, cea prin care se face și accesul către subsolurile în rampă continuă, păstrează regula carteziană de alcătuire a planului, urmărind dispoziția geometrică rectangulară a acestuia, în timp ce fațada orientată spre est preia din aliniamentul dictat de trama stradală după o direcție diagonală, „răsucind” tronsonul care devine capătul de perspectivă vizibil dinspre pod.
În acest sens, putem spune că obiectul este unul orientat sau direcționat, preocuparea pentru modul în care se expune față de vecinătăți, geometria țesutului construit sau cadrul natural, fiind, în definitiv, ceea ce îi determină silueta, particularitățile volumetrice și principiile de alcătuire ale acestuia.