Comentariul autorului
Tema de proiectare pentru noul stadion Steaua a avut, pe lângă cerințele funcționale de realizare a unui stadion cu două niveluri de tribune pentru +30000 locuri cu toate dotările aferente, preluarea la nivel formal a stelei în cinci colțuri. Proiectarea stadionului a pornit concomitent din aceste două direcții.
Ambele direcții – cea formală și cea funcțională - au fost unite prin intermediul unui concept structural care să răspundă unei a treia provocări – cea a unei realizări rapide, aproape imediate.
Răspunsul a venit prin conceperea unei clădiri în care structura de rezistență devine arhitectură exprimată. Întocmai ca în sport când atleții realizează performanțe deosebite aparent ușor, fără efort în ochii privitorilor, am dorit ca expresia arhitecturală să se manifeste la exterior printr-o structură care să lase impresia de eleganță și lejeritate. În aceeași idee, închiderile nestructurale sunt evidente și ușoare, precum îmbrăcămintea sportivilor.
Structura se împarte în două registre ce corespund celor două niveluri de tribune – talonul și balconul, accesibile prin intermediul unei esplanade perimetrale aflate la 4m deasupra terenului amenajat. Registrul inferior face legătura cu terenul, contextul, istoria iar cel superior se eliberează de context și devine autonom, manifestând astfel esența unui stadion, unui templu modern al sportului.
Steaua în cinci colțuri este exprimată la nivelul talonului. Forma stelată, tipică fortificațiilor militare devine aici motiv de primire a spectatorilor în stadion. Astfel, cele cinci colțuri se transformă din elemente de respingere în elemente de primire, formând scările monumentale către esplanada perimetrală. Scările accentuează prin pantele lor forma stelei cu geometrie polară, non carteziană și ridică steaua din planul orizontal. La nivelul superior, tiranții metalici ce susțin acoperișul preiau geometria polară a stelei și o transpun într-un plan vertical. Sunt dispuși înclinați în planul grinzilor, alternativ spre interior și exterior. Privind în lungul liniei tiranților, formează un vârf de stea.
Din punct de vedre urban, steaua este orientată cu vârful la nord, funcțiunile interioare și spațiile adiacente clădirii răspunzând contextual. Astfel, spre Bd. Ghencea se va forma o piațetă publică spre care sunt deschise muzeul, două spații comerciale, casele de bilete și două restaurante. Pe latura vest se află accesul către zona VIP și parcarea subterană aferentă, accesul sportivilor, accesul presei și birourile clubului. La sud se află hotelul și cantina, colțul sud-vest oferind spații pentru birourile Steaua TV iar colțul sud-est oferind acces către numeroasele spații de antrenament care fac din talon o adevărată bază sportivă. Astfel, pe laturile est și sud, la parter și subsol se află spații de antrenament pentru tenis de masă, lupte, box, haltere, judo, tir cu aer comprimat, tir cu arcul, tir cu pușca, dar și o sală de fitness.
Spectacolul și performanța sportivă sunt anunțate prin elemente de decorație arhitecturală ce se manifestă distinct la cele două niveluri. Pe parapetul esplanadei am amplasat o friză din oțel zincat cu numele sportivilor legendari ai Stelei. Pe timp de zi și în afara evenimentelor sportive, am dorit ca stadionul să aibă o prezență discretă creată de registrele și proporțiile de derivație clasică. În timpul evenimentelor însă, clădirea prinde viață prin sistemele de iluminat arhitectural și fațada led de pe latura nord, creând spectacol, activând spațiul urban.
Alte lucrări cu aceiași autori: