Comentariul autorului
Proiectul de față reprezintă o poveste cu final fericit a unui ”proiect de sertar” în care ne-am imaginat casa noastră ideală, care să conțină atât spațiul de locuit cât și spațiul de lucru, împreună, dar separat în același timp.
Conceptul de separare a funcțiunilor prin ”non-separare” a dictat crearea a două volume distincte, unul care să includă locuința propriu-zisă, iar celălalt care să includă zona de birou, legate printr-un vestibul ”transparent” care reprezintă zona de acces. Aceste două volume au un unghi mai închis către stradă și mai deschis către spate, unde se creează intimitatea familiei.
Din punct de vedere vizual, legătura dintre cele două volume a fost creată prin inserarea unor fante de lumină la partea de sus a camerelor, dând impresia unor acoperișuri plutitoare și oferind și o iluminare indirectă a spațiului interior.
Estetizarea volumetriei se face prin porțiunile de HPL simplu sau decupat, menite să ”încălzească” albul rece al pereților.
Peste câțiva ani de la dezvoltarea conceptului, a apărut beneficiarul potrivit care a văzut acest proiect și a dorit să îl implementeze, cu mici modificări dictate de sit si de necesitățile familiei sale.
Alte lucrări cu aceiași autori: